“More than words” (Mai mult decat cuvinte)
Autor: Fern Sussman, Toronto, Ontario- coordonator în cadrul „More than words”, programul Hanen pentru familii cu copii cu tulburări din spectrul autist
- peste 25 de ani de experienţă în munca directa cu copii cu probleme de comunicare şi familiile acestora
- a înfiinţat şi dezvoltat Programul „More than words” pentru Centrul Hanen.
Copilul dvs poate sa nu spuna nici un cuvant, dar comunicarea inseamna mai mult decat cuvinte.
“More than words” este un ghid pentru parintii cu copii cu tulburari din spectrul autist, avand o prezentare vasta, realista si usor de folosit (pus in practica).
Parcurgerea intregului ghid are ca scopuri directe sa aflati:
- cum comunica copilul dvs. si care ar fi urmatoarele etape de urmat, in comunicare
- care sunt modalitatile prin care copilul dvs invata cel mai bine
- ce il motiveaza pe copilul dvs. sa comunice
- cum sa transformati activitatile zilnice in oportunitati de a-l invata sa comunice
- cum sa folositi imaginile si fotografiile pentru o mai buna intelegere a acestora de catre copil
- cum sa vorbiti astfel incat copilul sa va inteleaga
- cum sa dezvoltati abilitatile ludice (de joc) ale copilului
- de ce copilul se comporta intr-un anumit fel si ce puteti face referitor la aceste comportamente
Comunicarea este o parte esentiala a vietii. Comunicand, luam legatura cu ceilalti, ne facem cunoscute dorintele, impartasim idei si sentimente. Pentru copiii cu autism, comunicarea este la fel de importanta ca si pentru alti copii. Oricum, ei au o dificultate in plus, datorita modului in care invata si preferintelor senzoriale, care adesea ingreuneaza interactiunea si comunicarea. Din fericire, exista metode care faciliteaza invatarea, inclusiv invatarea comunicarii.
Copilul dvs va invata sa comunice cand:
- va acorda atentie
- se bucura de comunicarea bidirectionala
- imita lucruri pe care le spuneti sau faceti
- intelege ce spun altii
- interactioneaza cu alti oameni
- se distreaza
- repeta ceea ce a invatat
- are structura, repetitie in viata, poate sa prevada ce va urma.
Stiind ce ii place copilului, stiti ce il motiveaza sa comunice.
Care e jucaria preferata a copilului?
Care e mancarea lui preferata?
Ce joc fizic ii place?
Unii copii dau indicii clare despre preferintele lor. De exemplu, copilul dvs poate sa se joace intotdeauna cu aceeasi jucarie sau sa te traga in fata usii, iar si iar. In aceste situatii, este usor de realizat ce-i place. Dar uneori este nevoie sa observati mai indeaproape copilul pentru a-i descoperi preferintele. Asa puteti afla ca-i place sa sara sus-jos, sa alerge inainte si inapoi sau sa se inghesuie sub mobile etc.
Sa intelegem ce este comunicarea
Comunicarea apare cand o persoana trimite un mesaj altei persoane. Mesajul poate fi trimis in mai multe moduri: expresia fetei, gesturi sau cuvinte. Mesajul poate fi trimis din diverse motive: pentru a cere, a arata, a impartasi ceva.
Interactiunea
Interactiunea apare ori de cate ori dvs si copilul faceti lucruri impreuna si va raspundeti unul altuia. Este baza comunicarii bidirectionale. Datorita stilurilor de invatare si nevoilor senzoriale, toti copiii cu autism au intr-o oarecare masura dificultati in a interactiona cu ceilalti.
Exemplu : Evan repeta denumirile autovehiculelor in timp ce priveste pozele unei carti. Nu va asculta la mama sa care ii arata cel mai mare camion. Desi Evan poate vorbi, fara interactiune, el si mama lui nu pot avea o conversatie.
Pentru a avea o interactiune reusita, copilul trebuie sa raspunda celor care il abordeaza si sa initieze interactiuni, la randul sau. A raspunde poate fi mai usor decat a initia o actiune de comunicare. Daca intelege ce ii spui, poate raspunde indicatiilor tale sau unor intrebari simple. In orice caz, e posibil ca el sa aiba initiativa doar pentru a cere ajutorul. Poate lua mult timp pana sa ajunga sa initieze o interactiune doar pentru a-ti arata ceva sau a fi sociabil.
Exemplu - Tatal lui Victor ii cere acestuia camionul. Victor i-l da. Victor a raspuns indicatiilor parintelui sau.
- Andrea vrea sa fie legata la sireturi. Ii arata mamei sale piciorul si spune "pantof". Andrea a initiat o interactiune pentru a cere ajutor.
- Robin se invarte in jurul mamei sale, ea interactioneaza doar pentru a fi sociabila.
Capacitatea unui copil de a interactiona depinde si de personalitatea sa si de lucrurile pe care le face. Cunoscand modul in care copilul interactioneaza, puteti planifica mai bine cum sa il ajuti sa participe la interactiuni sociale.
Cum si de ce comunica copilul dvs
- Cand plange sau da din picior, va spune ca este suparat sau frustrat.
- Cand zambeste, va lasa sa aflati ca sunteti special pentru el.
- Chiar cand isi misca degetele, va spune ceva despre cum se simte.
- Cand copilul va trage catre frigider, va spune ca vrea ceva de acolo
Copiii comunica prin actiuni, sunete si cuvinte. Observand cum comunica, va va ajuta sa ii dezvoltati punctele tari si sa il invatati alte forme de comunicare, putin cate putin. De exemplu, daca el nu scoate niciun sunet, poate nu este inca gata sa vorbeasca. Va trebui sa ii aratati un mod mai simplu de a comunica - poate prin gesturi.
Aflarea modului de comunicare al copilului nu este suficienta. Trebuie sa aflati si de ce comunica. Odata ce ati aflat scopul comunicarii, daca este o cerere, un comentariu sau doar sa va spuna cum se simte, puteti sa va ajutati copilul sa gaseasca mai multe moduri si motive pentru a comunica.
Copilul dvs poate comunica in urmatoarele moduri:
- plange sau tipa
- se deplaseaza catre oamenii si lucrurile care il intereseaza ori se indeparteaza de acestea
- foloseste gesturi sau expresii ale fetei
- intinde mana catre lucrurile pe care si le doreste
- va ia de mana sa faceti ceva pentru el
- se uita la lucrurile pe care le vrea
- arata cu degetul catre obiecte, dar nu se uita la dvs
- se uita sau arata cu degetul ce vrea, apoi se uita la dvs
- poate scoate sunete,folosi cuvinte, propozitii, poze
Sa aflam stadiul de comunicare al copilului
Odata ce identificati stadiul de comunicare, puteti sa va stabiliti scopuri pentru copil.
Exista 4 stadii de comunicare:
• “In lumea lui”
•” Capabil sa ceara”
• “Comunicatorul timpuriu”
• “Partenerul"
Nu toti copiii trec prin toate stadiile, dar multi dintre ei pornesc din stadiul "In lumea lui", progreseaza si ajung in stadiile "Capabil sa ceara" si "Comunicatorul timpuriu" si, eventual, ajung la stadiul de "Partenerul", pe masura ce inainteaza in varsta.
Alti copii pot prezenta catacteristici de la mai multe stadii. Copiii fac lucruri diferite in functie de persoanele in compania carora se afla, de situatie si personalitatea lor.
Obs . Stadiul de comunicare al copilului nu are nicio legatura cu varsta lui cronologica
Vom descrie si ne vom referi in continuare la primul stadiu de comunicare si anume:
Stadiul "In lumea lui"
1. Un copil aflat in acest stadiu al comunicarii:
- interactioneaza sumar cu dvs si aproape niciodata cu alti copii
- vrea sa faca lucrurile de unul singur
- priveste sau incearca sa ajunga la ceea ce vrea
- nu comunica intentionat
- se joaca in mod neobisnuit, nu stie inca sa foloseasca jucariile
- scoate sunete pentru a se calma
- tipa sau plange in semn de protest
- zambeste
- rade
- nu intelege aproape nici un cuvant.
Ex. Rebeca, in varsta de 2 ani si jumatate, este destul de independenta. Ii place sa faca singura cele mai multe lucruri, desi nu se joaca cu jucarii. Cel mai mult ii place sa se joace in parc. Ori de cate ori isi vede mama pregatita sa iasa afara, Rebeca sare in sus si in jos, plina de incantare. De multe ori, incearca sa deschida singura usa, dar deoarece nu poate sa ajunga la clanta devine frustrata si plange. Mama se intreaba adesea de ce fetita ei nu ii cere ajutorul.
*Un copil aflat la acest stadiu NU va trimite mesaje direct catre altcineva.
*Ii place sa se joace singur si nu pare interesat de persoanele din jurul lui.
*El inca nu a inteles ca poate actiona asupra celorlati, trimitandu-le mesaje, deci modul lui de a comunica este neintentionat.
Aflati cum se simte observandu- i miscarile, gesturile, tipetele si zambetele. Multi copii cu autism se afla in acest stadiu cand sunt diagnosticati.
2. Obiective pt copilul aflat in acest prim stadiu de comunicare
- Implicati copilul in cat mai multe jocuri fizice ,de interactiune cu dvs
- Creati situatii pt a comunica cu copilul, incepand prin “a-l face sa ceara ceva”
- Invatati copilul sa-si astepte randul , folosind miscari, contactul vizual, zambetul sau unele sunete in jocurile fizice preferate. A schimba randul, pt copil inseamna tot ceea ce va face pt a va da de inteles ca participa si el la interactiunea cu dvs: va priveste, scoate un sunet, face un gest sau chiar spune un cuvant
- Cresteti treptat nivelul de intelegere al copilului in activitate, pt a putea raspunde la ceea ce-i cereti: atunci cand copilul nu intelege niciun cuvant, dar dvs continuati sa faceti lucrurile in acelasi fel, copilul va incepe sa prevada ce va urma, apoi cuvintele vor avea un inteles pt el.
3. Ajutati-va copilul sa inteleaga ceea ce-i spuneti
Este dificil pt copilul dvs sa inteleaga legatura dintre un cuvant(care este abstract) si obiectul real, pe care il vede. Pt inceput e nevoie sa inteleaga ce se intampla in jurul lui.
Puteti sa cresteti nivelul de intelegere al copilului dvs despre ceea ce altii fac sau spun, adaptandu-va limbajul la acesta. Copilul in acest stadiu are mari dificultati in :
- a intelege ceea ce-i spuneti
- a va asculta ce vorbiti in timp ce este inconjurat de alti stimuli (vizual, auditiv)
- a-si organiza, a pune cap la cap ceea ce aude
Chiar daca el cunoaste semnificatia unui cuvant anume, el poate avea dificultati in a intelege acelasi cuvant intr -un context diferit.
Pt a-l ajuta sa inteleaga ceea ce-i spuneti, puteti sa va adaptati limbajul gandindu-va ca-i vorbiti unui strain care nu intelege limba dvs :
a) spuneti putine cuvinte
- simplificati ceea ce spuneti copilului, folositi un cuvant sau o propozitie scurta, simpla
- folositi numele particular al obiectelor, persoanelor sau actiunilor
- puneti accent pe cuvantul cheie sau plasati cuvantul cheie la sfarsitul propozitiei
- folositi cuvinte/omomatopee amuzante in activitati: Oau! Yupiii! ieeee!
- folositi intotdeauna numele copilului atunci cand vorbiti cu el
b) dati indicatii foarte precise
- vorbiti natural, faceti pauze intre cuvinte si intre propozitii
c) folositi suporturi vizuale in comunicare
- aratati obiectul concret, real
- aratati-i gesturi sau actiuni care l-ar putea face sa inteleaga ce spuneti
- aratati-i poze, pictograme
d) inlocuiti fraze de genul “ia chestia asta de aici“ cu denumirea a obiectului si cu ce ar avea exact de facut, adica: “pune jucaria in cutie”, eventual aratati si cu degetul locul unde trebuie pusa jucaria
4. Adaptati activitatile de rutina zilnica la stadiul de comunicare al copilului
Puteti invata copilul sa inteleaga si sa respecte cativa pasi din rutina zilnica, doi pt inceput, cum ar fi imbracatul si gustarea. Activitatea trebuie “desfacuta” in pasi mici si bine structurata. La inceput veti face totul singur, copilul va fi langa dvs pt a vedea ce se intampla, pt a-i spune ceea ce faceti, apoi treptat il veti ajuta si pe el sa participle la activitate.
La ce sa va asteptati in acest stadiu de comunicare:
- Sa dea atentie rutinei
- Sa inteleaga pasii unei rutine
- Sa raspunda la “vino” , “stai jos” “ , “da-mi o imbratisare”
- Sa ceara ceva utilizand un gest, un obiect sau o poza
- Sa intinda mainile si picioarele la imbracat, sa-si traga pantalonii
- Sa interactioneze intentionat cu dvs
Ce puteti face :
- Spuneti-i verbal si aratati-i fizic ce are de facut
- Asteptati si aveti rabdare cand e randul copilului
- Urmati dorinta copilului
- Creati situatii si lasati-l sa aleaga
5. Adaptati jocurile la stadiul de comunicare al copilului
In acest stadiu copilul nu stie prea bine sa se joace si nu-si da seama ca e mai distractiv sa se joace cu dvs dacat de unul singur. La inceput, jocurile nu vor dura prea mult, se va juca putin apoi va uita de dvs
Obiectivele de acum sunt :
- sa inceapa sa se distreze jucandu-se cu dvs
- sa inceapa sa comunice intentionat in timp ce se joaca
Ce puteti face :
- Mentineti copilul cat mai mult timp in joc, faceti jocul distractiv si interesant
- Pt a-l ajuta sa comunice intentionat, repetati jocul de fiecare data la fel, introducand treptat pauze pt a-i da timp copilului sa ceara continuarea
- Dati copilului indicatii clare pt a intelege ce are de facut, la inceput probabil ca va trebui sa faceti dvs in locul lui
- Nu-l descurajati, tratati fiecare miscare, reactie a lui ca si cum ar face parte din joc. Adica, daca va raspunde inainte de a fi randul lui, dati- i de inteles totusi ca a facut bine, treptat va intelege exact cand si ce trebuie sa faca, in joc
- Urmati dorinta copilului, chiar daca v –ati facut un plan de joc dinainte, el poate avea o alta idee sau poate intelege altfel ceea ce are de facut, iar jocul poate lua o alta forma
La ce sa va asteptati de la jocul cu copilul dvs in acest stadiu:
- Nu se joaca aproape deloc cu jucarii
- Nu comunica cu dvs in joc (daca doriti sa-i propuneti un joc si-i aratati o jucarie, el probabil o va arunca si va pleca in cautarea jucariei pe care el o doreste)
- Va puteti astepta sa: se joace cu jucarii foarte simple, sa va includa rareori in jocul lui, sa trimita unele mesaje catre dvs, sa inteleaga cateva din indicatiile date
Ce puteti face:
- Alegeti jucariile potrivite: cauza-efect, puzzle simple din 2-4 piese, cuburi pt construit, jucarii, obiecte de diferite marimi pe care le poate cuprinde in maini, baloane de sapun(obiecte cu care va puteti juca impreuna), jucarii senzoriale (de pipait, mirosit, privit, ascultat), papusi, plusuri, animale, echipamente de joaca in aer liber
Adaptati cititul (cartile, povestile) la stadiul de comunicare al copilului
In acest stadiu, copilul nu e prea interesat de carti. Poate fi totusi interest de ce gust sau miros are cartea sau de cum o simte la palpare. Ar putea de asemenea sa arunce cu ea peste tot, sa o sfasie, sa o rontaie intre dinti sau sa o foloseasca drept obiect de stimulare vizuala, rasfoind-o la nesfarsit. Acum, copilul nu intelege ca imaginile din carte reprezinta de fapt obiecte reale.
Va puteti astepta de la copil sa invete sa:
- Sa tina cartea asa cum trebuie
- Sa o inchida si deschida
- Sa se uite cu interes la una-doua poze
- Sa inteleaga ca pozele reprezinta obiecte reale
Alegeti cartile potrivite:
- Pot fi din carton, stofa, material plastic
- Sa aibe imagini reale, poze mai degraba decat pictograme, desene schematice
- Sa cuprinda desene cu obiecte uzuale, cunoscute de copil (mancare, jucarii, haine, animale)
- Carti cu sunete de animale, carti interactive cauza-efect
- Carti pt stimulare tactile, care contin diferite texture, pe care le pot atinge, pipai
- Ii puteti face o carte in care sa-i lipiti ceva ce-i place copilului, imagini, texturi, etc
Cititi- i pe intelesul lui :
- Faceti sa-i para interesanta cartea, exagerati ceea ce se afla in ea
- Cititi-i putin din ea
- Nu trebuie sa-i cititi textul asa cum este el, adaptati–l nivelului lui de intelegere
- Gasiti impreuna pozele care-i plac cel mai mult si folositi-le pt joc, comunicare
- Invatati-l sa puna obiectul real peste poza din carte, pt a face legatura dintre acestea
Pedagog recuperare : Tina Petoi
MOTTO:
"Faptul ca ai un pian nu te face pianist,
dar naşterea unui copil sigur te face părinte."
Michael Levin
CORPUL OMENESC
ÎMBRACAMINTE, ÎNCALTĂMINTE
Exerciţii de cunoaştere a schemei corporale proprii şi a partenerului.
CORPUL OMENESC
MOTTO:
«Dacă există ceva sacru,
atunci corpul uman este acela.»
citat din Walt Whitman
Activităţile vor fi structurate şi organizate în funcţie de nivelul dezvoltării psiho-motrice şi intelectuale al copilului, dar şi de creativitatea personală. Ele vor fi încadrate în structuri logice succesive, respectând principiul accesibilităţii, al diferenţelor individuale şi de vârstă şi al însuşirii cunoştinţelor de la simplu la complex.
Organizarea schemei corporale, constituie punctul de plecare al organizării spaţiale, cu rol important în relaţiile copilului cu lumea înconjurătoare.
Cunoaşterea propriului corp şi a trebuinţelor primare reprezintă premisă în formarea unor deprinderi de autonomie personală şi socială.
Exerciţii de cunoaştere a schemei corporale proprii şi a partenerului:
Ø Exerciţii-joc de identificare şi numire a elementelor principale ( cap, mână, picior, piept, gât, burtă) ale schemei corporale proprii.
Staţi în faţa unei oglinzi, in spatele copilului, spunând «mâna», în momentul în care ridicaţi mâna în aer, dacă copilul nu imită mişcarea, ridicaţi dv mâna copilului. Segmentele corpului pot fi identificate şi pe altă persoană, pe o păpuşă dar şi în imagini.
ÎMBRĂCĂMINTE, ÎNCĂLŢĂMINTE
DEZBRĂCATUL ŞI ÎMBRĂCATUL HAINELOR
Abilităţile de care avem nevoie pentru a se dezbrăca sunt mai uşor de învăţat decât cele de îmbrăcat, deci vom începe cu dezbrăcatul, după care îl vom învaţa să se îmbrace. Această activitate o vom transforma într-un ritual, păstrând ordinea dezbrăcării hainelor. Pentru ca activitatea să fie mai uşoară, vom folosi haine mai comode mai largi, pantaloni cu elastic în talie, bluza să fie largă fără fermoar sau nasturi.
DEZBRĂCATUL HAINELOR
v Pentru a dezbrăca pantalonii, copilul trebuie ajutat fizic: să apuce elasticul de la pantaloni fâcându-şi degetele mari cârlig pe interior, să tragă pantalonii de pe picioare şi să îi pună pe podea.
v Pentru a dezbrăca bluza, trebuie ajutat fizic: să prindă bluza de la guler şi să o tragă peste cap.
v Pe parcursul activităţilor vom verbaliza fiecare acţiune, exp.: «dăm jos pantalonii» «dăm jos bluza», «dăm jos maioul», «dăm jos chiloţii», «dăm jos şosetele», etc.
Pe parcursul activităţii, în momentul în care copilul deprinde îndemânarea, ajutorul fizic îl înlăturaţi.
ÎMBRACATUL HAINELOR
Pentru îmbrăcatul hainelor recomandările sunt ca şi la dezbracat. Activitatea o vom transforma într-un ritual, păstrând ordinea îmbrăcării hainelor, inversul dezbrăcării. Pentru ca activitatea să fie mai uşoară, vom folosi haine mai comode, mai largi, pantaloni cu elastic în talie, bluza să fie largă fără fermoar sau nasturi.
v Hainele se aşează în ordinea îmbrăcării pe pat: pantalonii se aşeaza cu faţa în sus, bluza se aşează cu faţa în jos (înbrăcămintea din parte inferioară a corpului se aşează cu faţa în sus, cea din partea superioară se aşează cu faţa în jos). Ajutaţi copilul să ia pe rând fiecare articol de pe pat şi să îl îmbrace, treptat cum deprinde abilitatea, ajutorul îl înlăturaţi.
v Pentru a îmbrăca pantalonii, ajutaţi copilul să prindă pantalonii din partea din faţă de la elastic, să îi ducă în dreptul picioarelor şi să introducă picioarele în pantalon, sa tragă pantalonii până la nivelul normal.
v Pentu a îmbrăca bluza, ajutaţi copilul să prindă bluza de pe pat, să o tragă peste cap, să bage mâinile pe rând, să o tragă pe corp.
v Pe parcursul activităţilor vom verbaliza fiecare acţiune, exp.: «îmbracă pantalonii», «îmbracă bluza», «îmbracă maioul», «îmbracă chiloţii», etc.
DESCĂLŢAT / ÎNCĂLŢAT
Pentru ca această activitate să fie un real succes, trebuie să adaptam materialele nevoilor copilului, şi îndemânării lui. Pantofii cu care exersăm să fie cu un număr mai mare, pentru a glisa pe picior mai bine. Pantofii în general sa fie cu scai, cu sireturi doar când ştim să înşiretăm.
Aşezăm copilul pe un scaun accesibil lui (să ajungă cu picioarele jos). Paşii de învătare sunt următorii: ţine pantoful cu mâna (cu o mâna ţine limba şi cu cealaltă ţine calcâiul pantofului), introduce degetele piciorului în pantof, ţine călcâiul pantofului în timp ce împinge piciorul în pantof, închide scaiul. Opreraţia se repetă şi la celalat picior. Ajutorul este complet. Ajutorul se retrage treptat pe parcurs cum copilul învaţă abilitatea.
AUTOSERVIRE / HRANĂ
Proverb românesc:
«Omul nu trăieşte să mănânce,
ci mănâncă să trăiască.»
Atunci când copilul începe să fie capabil să pună lingura în gură ar trebui să îl lăsaţi singur timp de câteva minute la începutul mesei (când îi este cel mai foame), numai el şi cu mâncarea. În această situaţie foamea îl va face să treacă la acţiune. Cu cât reuşeşte mai bine să se hrănească singur, cu atât mai mult timp ar trebui lăsat să facă acest lucru.
Când copilul poate să mănânce toată mâncarea din farfurie în 10 minute este momentul să îl lăsaţi singur.
Când copilul se poate descurca cu un aliment, atunci are suficientă îndemânare pentru a se descurca şi cu altele.
Ca şi la oricare activitate este nevoie de un program structurat, vom structura programul de masă astfel:
Orele de masă să fie pe cât posibil zilnic la aceeaşi oră (mic dejun, gustare, prânz, gustare, cină).
MÂNCATUL CU LINGURA
Proverb românesc:
«Strigă mâncare cât vei vrea,
la gură nu o vei avea
dacă nu o vei duce cu mâna ta.»
Această activitate este prima care se învaţă, se alege o lingură uşoară pe măsura mâinii copilului, pentru a fi mânuită uşor. Alimentele sunt de preferat cele semisolide pentru care nu este nevoie de o mai mare atenţie (legume fierte, paste făinoase, sosuri, pilaf, etc).
Paşii activităţilor sunt următorii: ia lingura de pe masă, duce lingura spre castron, ia mâncare în lingură, ridică lingura din castron, duce lingura la gură, introduce lingura cu mâncare în gura, îndepărtează lingura de la gură, aşează lingura pe masă. Acest ritual se repetă până ce se termina mâncarea din castron.
Activitatea este asistată compet de către adult, treptat ce copilul învaţă abilitatea este lăsat să facă singur.
Ajută foarte mult dacă copilul serveşte masa cu ceilalţi membri ai familiei. Puterea exemplului este un model de învăţare.
Sunt alimente pe care copilul poate să le servească cu mâna, nu ezitaţi să îl lăsaţi să mănânce aşa.
DIVERSIFICAREA ALIMENTAŢIEI
Proverb românesc:
«Gustă, apoi mănâncă.»
Alimentele noi sunt introduse în timpul meselor, având ca şi recompensă un aliment preferat. Din alimentul nou se pune pe farfuria copilului o porţie mică, pe care să o manânce pentru a ajunge la alimentul preferat, care este pus la vedere. Daca nu a gustat alimentrul nou, nu primeşte alimentul preferat. Se revine la aceasta activitate la următoarea ora de masă.
Atunci când ajunge să manânce alimentul nou, el este introdus în alimentaţia copilului, renunţând la recompensă.
Recomandări:
ü Incercaţi să introduceţi un aliment nou copilului, doar dacă şi dumneavoastră consumaţi acel aliment.
ü Proporţia de aliment nou/recompensă, se face gradual, de la o cantitate mică de alimentul nou (una sau două bucaţi/linguri), până a fi înlocuit total.
Spor la lucru!
Pedagog de recuperare:
Ileana Klepa
MOTTO:
«Educaţia trebuie să se facă cu iubire şi severitate,
nu cu răceală şi moliciune.»
Joseph Joubert
FORMAREA ŞI CONSOLIDAREA AUTONOMIEI PERSONALE
Scopul recuperării este obţinerea unei autonomii. Principalul obiectiv al abilitării este îmbunătăţirea capacităţii generale de funcţionare a copilului. De aceea strategiile de abilitare sunt adaptate nevoilor fiecarui copil în parte şi resurselor familiei din care face parte.
În general copiii cu deficienţe de abilitare răspund cel mai bine la un program structurat şi specializat, precum şi la un spaţiu structurat (cunoaşterea încăperilor, utilizarea lor în mod corect: în baie – facem baie; în bucătărie – se face mâncare şi se mănâncă; în dormitor – se doarme, se poate utiliza şi ca spaţiu de joacă amenajat; etc). Un program structurat îi ajută şi pe părinţi să cunoască copilul, aspectele de comunicare, comportamentale, adaptative şi de învăţare ale vieţii copilului.
Toate activităţile de la acest punct se împarte în paşi mici, fiecare pas este învăţat individual, prin înlănţuire se învaţă toţi paşii, până la executarea corecta a activităţii. Toate activităţile sunt verbalizate, fiecare pas este bine punctat, ordinea paşilor se păstrează pentru a deveni activităţi de rutină.
Deprinderile se formează în etape diferite de trecere: de la asistenţă totală (când se efectuează mână pe mână), la co-acţiune (cunoaste şi înţelege unele etape din activitate), autonomie parţială (unii paşi din activitate nu poate să îi execute), autonomie asistată verbal (când execută activitatea când i se cere), autonomie totală (când copilul ştie să execute integral activitatea fără a se i atrage atenţia la paşi de execuţie).
Din planul terapiei de formare a autonomiei personale face parte următoarele:
1. Formarea controlului sfincterian
2. Igiena personală
3. Îmbracaminte, încaltăminte
4. Corpul omenesc
5. Autoservire, hrană
6. Bucătaria cu vesela şi tacâmurile
7. Locuinţa
Toate aceste activităţii sunt zilnice, sau de mai multe ori pe zi, copii sunt în general asistaţi de către părinţi, care au un rol foarte important în educarea acestor aspect ale vieţi copiilor.
MOTTO:
«Motivaţia este ceea ce te face să porneşti,
obişnuinţa este ceea ce te face să continuii.»
Jim Rohn
1. FORMAREA CONTROLULUI SFINCTERIAN
Este o etapa importantă în trecerea copilului de la stadiul de ʺbebeʺ la următorul stadiu de dezvoltare.
Formarea controlului sfincterian, nu înseamna doar renunţarea la pampers, ci învăţarea unui program complet şi complex de toaleta.
Pentru începerea unui astfel de program se face pregătirea.
Pregătirea constă în acomodarea cu încăperea (baia) şi cu obiectul utilizat (oliţa sau scoica de toaletă), nu se foloseşte oliţa în orice încăpere din casa.
În primele trei minute de la trezirea copilui, este dus la baie unde se îndepărtează pampersul şi se pune copilul pe oliţă (toaletă), dacă a facut în oliţă se recompensează cu un ʺbravoʺ, dacă nu a facut nimic nu se ceartă. Acestă activitate o transformăm într-un «ritual de trezire». Pe perioada zilei de câte ori este schimbat scutecul, copilul poate fi pus pe oliţă cca. 3-5 minute, ca să facă legătura după ce se ridică de pe oliţă este curat.
Înainte de culcare, de îmbrăcare a pijamalei, copilul se duce la baie şi se pune pe oliţă, după care este îmbrăcat pentru somn, «ritual la culcare».
În momentul în care vedeţi că copilul dv. este acomodat cu obiectul (oliţa), treceţi la următoarea etapă, începerea programului de toaletă.
Odata ce aţi început programul de toaleta, nu-i mai puneţi scutece decât în timpul nopţii sau când doarme. Chiar şi când plecaţi de acasă nu trebuie să-i puneţi scutece. Altfel veţi crea confuzie şi inconsecvenţă care afectează serios întreg programul de toaletă. Ştim că este extrem de frustrant să schimbaţi mereu haine murdare şi ude, dar doar perseverenţa vă va conduce spre succes.
Formarea controlului sfincterian se face în doua etape:
I. Monitorizare, durează 2-3 zile,
II, Implementarea şi consolidarea, până la învaţarea corecta a deprinderi.
I. Monitorizare:
Copilul nu va avea pampers deloc, şi se duce la toaleta la fiecare 90 min. O greseală comună este să-l duceţi prea des (de ex. la fiecare 30 min.)
Pe tabelul următor se va trece orele la care copilul a facut “pişi”, la toaletă sau pe el. Aceasta monitoarizare trebuie să se faca de la prima oră a zilei (imediat cum sa trezit) până la ora pregătiri pentru somn, pe parcursul a 2-3 zile. Exemplu:
|
|
Prima zi |
A doua zi |
A treia zi |
Programul de toaletă în fiecare zi |
|
1. |
9, 14 |
9,18 |
9,15 |
9,10 |
|
2. |
11,10 |
11,12 |
11,16 |
11,06 |
|
3. |
12,45 |
12,50 |
12,52 |
12,40 |
II. Program de formare a controlului sfincterian diurn
La finalul zilelor de monitorizare se contabilizează orele şi se face un program. Se ia cea mai mică oră minus 5 minute.
Cu cca 5 minute înainte de ora cea mai mică trecută în program, copilul este dus la baie. Se dezbracă, se aşează la oliţă, vorbind linistit astfel «acum facem pipi». Pentru a simula micţiunea se poate lăsa apa la robinet să curgă încet. Copilul este ţinut pe oliţă cca. 5-6 minute, chiar dacă nu a făcut este ridicat, şi se revine la oliţă dupa alte 5-10 minute. Daca între timp copilul face pe el, se lasă cu pantalonii uzi 10 minute, pentru a avea un disconfort.
Mici trucuri:
MOTTO:
«Poartă-te în aşa fel, încât, dacă universul ar fi să
se ia dupa tine 24 de ore, sa nu se ajungă la haos.»
Immanuel Kant
IGIENA PERSONALĂ.
Igiena personală înseamnă să ai grijă de tine în fiecare zi; cu cât păstrezi un nivel ridicat de igiena personală, cu atât vizitele la medic vor fi mai rare. În plus, vei fi mereu apreciat de cei din jur.
IGIENA SANITARĂ
Igiena sanitară ţine de păstrarea ambientului (a casei în care locuim, a locului unde ne petrecem timpul): sala de baie, obiectele de toaletă, igienizarea grupului sanitar.
IGIENA ÎMBRĂCĂMINTEI ŞI A ÎNCĂLŢĂMINTEI
Pe un corp curat şi îngrijit este nevoie de obiectele de vestimentaţie (îmbrăcăminte şi încălţăminte) curate, păstrarea lor se face în locurile special amenajate (dulapuri), ele după fiecare utilizare vor fi spalate şi puse la locul lor.
Toate aceste lucruri trebuie să le învăţăm de mici, şi să ne însuşim regulile învăţate,
Regulile noastre sunt valabile şi pentru copiii, noi adulţii suntem exemple pentru copiii noştri.
Cateva reguli de baza care ţin de igiena personală:
1. Spălat o data pe zi pe tot corpul cu apă caldă şi săpun; sters bine şi îmbrăcat cu haine curate. Hainele murdare se pun la spălat.
2. Spălat pe mâini:
3. Spală-te pe dinţi dimineata, seara şi după fiecare masă.
4. Spală fructele şi legumele înainte de a le consuma.
5. Aeriseşte camera în care dormi.
6. Păstrează unghiile de la mâini şi picioare, curate.
7. Păstrează părul îngrijit şi curat.
8. Păstrarea îmbrăcămintei şi încălţămintei, curate.
Mici trucuri pentru învăţarea acestor reguli.
v Pentru început să nu uităm că suntem exemple pentru copii, dacă noi avem aceste reguli le vor învata şi ei, prin exemplu zilnic. Când cerem copilului să se spele pe dinţi, mergem şi noi să ne spălăm pe dinţi.
v Dacă noi asistăm la baia copilului, îl lăsăm şi pe el să asiste la baia noastră, pentru a vedea că nu ne este frică de apă (chiar ne place). Implicăm copilul în pregătirea băii, operaţie premergătoare spălării, potrivirea temperaturi apei, folosirea duşului.
v Când noi ne pieptănăm, pieptănăm şi copilul.
v O parte din aceste activităţi noi le executam în oglinda, să dăm posibilitatea copilului să facă acest lucru, asezăm o oglindă la nivelul copilului sau ajutăm copilul să se vadă în oglinda mare. Adaptăm obiectele din baie şi pentru el, asezăm un scaun în faţa chiuvetei.
v Important este cunoaşterea şi utilizarea corecta a obiectelor de toaletă, păstrarea lor. Deci verbalizam acţiunile pe care le facem noi, sau împreună cu copilul (exp. spălatul pe mâini: «dăm drumul la apă», «luăm săpunul», «spălăm mâinile», «punem sapunul la loc», «clătim mâinile», «închidem apa», «ne ştergem cu prosopul», «punem prosopul la loc»). Dacă copilul nu poate să execute aceste activităţi, îl vom ajuta mână pe mână până deprinde activitatea, treptat ajutorul dispare.
Spor la lucru!
Pedagog de recuperare:
Ileana Klepa
IMPORTANŢA
AUTONOMIEI PERSONALE, SOCIALE
ŞI INTEGRAREA ÎN COMUNITATE
‹‹ Autonomia înseamnă “a se îndruma pe sine”,
acest lucru fiind opus heteronomiei,
care înseamnă “a fi îndrumat, condus de altcineva”.››
IMPORTANŢA AUTONOMIEI PERSONALE
Niciun individ care trăieşte într-o societate nu poate supravieţui fără un grad minim de ‹‹autonomie personală››. Pe plan social, educaţia devine o preocupare a întregii colectivităţi, iar pe plan individual a devenit o condiţie indispensabilă a dezvoltării personalităţii, libertăţii individului şi autonomiei personale.
Autonomia personală se formează din copilărie, mediul familial reprezintă cadrul în care se desfăşoară acţiunea educativă a familiei şi a membrilor ei. Mediul influentează, iar educaţia actionează, nu însă independent, ci concomitent. Nicaieri în lume familia nu este o unitate independentă faţă de societatea în care există. Familia este un mediu optim pentru formarea şi pregatirea copilului să devină adult, este un mediu afectiv, social şi cultural care se dezvoltă printr-o permanenţă recepţie, asimilare şi organizare a normelor existente în societate.
Copilul învaţă să se integreze cucerind pas cu pas lumea complicată a regulilor umane, sociale, în timp ce fiecare pas îl transformă într-o personalitate tot mai complexă şi miraculoasă...
La baza proceselor de învăţare recuperatorie stau educaţia senzorial-motrică, dobândirea autonomiei personale şi sociale, acestea asigurând terenul educaţiei cognitive şi al integrării în comunitate.
Fiecare copil, începând de la naştere, traversează un proces complex şi îndelungat de modelare în vederea adaptării - mai târziu - la mediul social adult. Prin educaţie el este format să se integreze în societate adaptându-şi comportamentul după cerinţele mediului.
Integrarea socială înseamnă familiarizarea cu mediul, conformarea la condiţiile şi cerinţele mediului şi respectarea regulilor sociale. Un prim pas spre integrare îl constituie dezvoltarea autonomiei personale.
Adulţii apropiaţi de copil (părinţii, rudele, educatorii) au un rol cheie în dezvoltarea autonomiei. Tendinţa generală este de a “controla” copilul, mai ales atunci când acesta nu se comportă în conformitate cu anumite standarde. Formarea autonomiei la copii este asociată cu stilul parental, respectiv cu un mod democratic de relaţionare cu copilul.
AUTONOMIA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE RELAŢIILE CU CEILALŢI
Autonomia în relaţii face parte din categoria situaţiilor care sunt în general gestionate de către părinţi. Tipurile de interacţiune se formează prin modelarea relaţiilor din familie. De pildă, accentul pus pe reguli fără a-i oferi copilului posibilitatea de a negocia dezvoltă o dependenţă faţă de autoritate sau, dimpotrivă, rebeliune faţă de impunerea oricăror reguli din partea adulţilor. De asemenea, atunci când copii sunt manipulaţi pentru a se obţine aderarea lor la reguli, ei învaţă aceleaşi strategii pentru a-şi dobândi autonomia (cum ar fi atunci când părintele îi “promite” copilului că dacă nu învaţă, nu va merge în vacanţă la bunici, ceea ce este puţin probabil să se întâmple. De acea când îi “promitem” copilului ceva trebuie să respectam, pentru a oferi credibilitate. Introducera regulilor la copii implică o respectare strictă de catre adulţi a propriilor reguli.
Predarea abilitătilor şi competentelor sociale – cum să se alăture celorlalţi copii şi adulţi, cum să se hrănească şi să se îmbrace, cum să fie responsabil de propriile acţiuni – vă va ocupa cel mai mult timpul din educaţia copilului. Aceste competenţe se pot învăţa prin joc şi prin activităţile zilnice ale copilului, implicarea lui în aceste activităţi duce spre o adaptare şi cunoaştere a mediului înconjurator ,şi la o întelegere mai bună.
De fapt, adevărata stimă de sine nu vine doar din «a fi iubit», vine şi din «a avea abilităţi». Atunci când copii sunt mici, le place să imite părinţii. Copilul vostru va dori să bată cuie cu ciocanul, cu tatăl său, să pregatească micul dejun cu mama (cu supraveghere), etc. Cu cât copilul creşte mai capabil, cu atât puteţi utiliza împreună aceste momente din viata de zi cu zi şi să-l învăţaţi să devină o persoană competentă, capabilă.
„Când aud, uit.
Când văd, îmi aduc aminte.
Când fac, învăţ.”
(Proverb chinezesc)
Pedagog recuperare :
Ileana Klepa
[